Nascut la 21 septembrie 1931, la Rimnicu Vilcea, Dem Radulescu a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, ca bursier pe toata perioada studiilor, in 1954, debutind in acelasi an la Teatrul National din Bucuresti, caruia i-a ramas fidel toata viata, creind zeci si zeci de roluri indeosebi de comedie, colaborind si cu Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie si altele, jucind in filme, fiind adesea invitat la Radio si Televiziune, devenind in scurta vreme unul dintre cei mai populari actori, iubit de publicul larg de toata virstele si categoriile, aplaudat pentru verva sa comica originala, pentru seriozitatea abordarii rolurilor de comedie, pentru cautarea momentului de adevar al personajelor in piese de I.L. Caragiale (O scrisoare pierduta, Catavencu, Farfuridi, Cetateanul turmentat, Conu Leonida fata cu reactiuea, D’ale Carnavalului), Mihail Sebastian, Aurel Baranga (Siciliana, jucata de 1600 ori), Maiakovski, (Plosnita), Bernard Show, Shakespeare, Hasek (Soldatul Svejk) etc.
Umorul sau natural, cizelat prin studiu si profunde reflectii despre arta comediei, i-a devenit marca indelebila a personalitatii, talentul sau pedagogic hranindu-se totodata din bogata sa experienta creatoare in pasionata activitate didactica, zeci de tineri actori valorosi fiindu-i datori pentru formarea lor profesionala.
Au trecut 19 ani de la decesul marelui actor Dem Rădulescu. Fanii săi au la cunoștință moartea tragică și cariera sa tumultoasă, dar detaliile din culise abia acum ies la iveală. De ce i se spunea Bibanul și cine a fost persoana care i-a pus această poreclă?
De ce i se spunea lui Dem Rădulescu Bibanul?
Dem Rădulescu a părăsit aceată lumea în ziua de 17 septembrie a lui 2000, zi neagră pentru scena teatrului românesc și pentru admiratorii marelui actor. Din păcate, un infarct nu l-a mai lăsat să-și aducă aportul zilelor noastre și să îi învețe și pe alții învățăturile cuprinse din întreaga viață. Regizorii de pe atunci l-au numit pe acesta o intituție, negăsind alte cuvinte pentru a omagia uriașul talent care a plecat dintre noi. Cei care i-au fost aproape îl cunoșteau drept Bibanu’, lucru care i-a indignat pe fani și i-a făcut pe toți să se întrebe care este însemnătatea acesteia și cine a fost cel care i-a dat-o. Chiar actorul a povestit de unde provenea controversata poreclă.
”Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine «Mă, Bibanule!». Şi Bibanu’ am rămas”
Modestie fără margini
Dem Rădulescu a preferat toată viața să trăiască decent. deși era pe culmile succesului și avea la picioarele sale tot și toate. Apropiații spun că a preferat dintotdeauna simplitatea și lucrurile mici de care se bucura la un nivel înalt. Actorul s-a remarcat în special în roluri de comedie, întruchipând unele dintre cele mai grele personaje în: „O scrisoare pierdută”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „D’ale Carnavalului”.
A jucat în peste 30 de filme care vor rămâne în istoria cinematografiei precum: seria „B.D.”, „Astă seară dansăm în familie” (1972), „Veronica” (1972), „Un Saltimbanc la Polul Nord” (1982), „Fram” (serial tv) (1983), „Coana Chiriţa” (1986), „A doua cădere a Constantinopolului” (1994).
”O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziţie, se ştie, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea. (…) Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă! Suntem clovni într-un mare circ”, spunea actorul într-un interviu publicat în Almanahul Cinema 1987.