Satul Săulești din vecinătatea Devei a păstrat cea mai bizară poveste despre vânătoarea de strigoi din urmă cu un secol.
„În comuna Săulești din județul Hunedoara s-a întâmplat că au murit în decurs de trei zile bătrânul Milion Curtean împreună cu un ficior și cu un ginere de-al lui. Oamenii au început a scorni că cei morți ar fi strigoi și în rătăcirea asta au mers până acolo că noaptea i-au dezgropat doi oameni și au scos inima din ei. Unul dintre dezgropători s-a înveninat și a murit și el, iar pe celălalt jandarmii l-au poftit în temniță. Este și acesta un semn cât de departe a ajuns poporul nostru de lumina cea adevărată a evangheliei lui Isus Hristos”, arăta ziarul Lumina satelor, în 2 aprilie 1924.
O anchetă a avut loc pentru aflarea împrejurărilor cazului straniu din Săulești, iar șase oameni, printre care și primarul comunei, au fost judecați și amendați pentru profanarea mormintelor. Potrivit procurorilor, zeci de săteni au năvălit într-o noapte în cimitirul satului pentru a dezgropa cadavrul unui adolescent, din care au scos inima şi i-au dat foc.
Trupuri profanate din superstiții
„În 10 ianuarie 1924, a încetat din viaţă un copil în vârstă de 16 ani al acuzatei Maria Curtean (40 de ani). În ziua următoare, după cum afirmă acuzata şi ceilalţi martori, i-a pierit şi o vacă. La o zi după asta, tatăl ei şi, în fine, după aceia şi bărbatul său. Oamenii din comună, îngroziţi de această nenorocire, şi-au închipuit că copilul a fost strigoi, superstiţie înrădăcinată în popor. Şi de teamă să nu se mai ivească şi alte nenorociri s-au sfătuit să se ducă la cimitir să dezgroape mortul. Să-i scoată inima şi să i-o ardă, credinţa populară fiind că numai astfel ar ucide duhul rău”, se arăta în motivarea sentinţei, în dosarul păstrat la Arhivele Naționale din județul Hunedoara.
Cei mai mulți dintre participanții la această vânătoare de strigoi au trecut mai întâi pe la birtul satului.
„Spre a avea şi mai mult curaj să săvârşească faptul s-au îmbătat şi apoi aşa băuţi s-au dus la cimitir în noaptea de 15 – 16 ianuarie 1924. Au fost acolo, pe cât se afirmă, peste 40 de oameni. Dintre aceştia se stabileşte că au luat parte la dezgroparea cadavrului cei şase. Muntean Petruţ (75 de ani) a fost acela care a scos inima cadavrului ca să fie arsă. Primarul s-a dus la biserică şi a luat lumânări şi a ţinut şi el lumina ca să vadă unde sapă oamenii”,
Magistraţii au ţinut cont de superstiţia poporului şi de mobilul care i-a determinat să dezgroape mortul, cel de a evita nenorocirea.
„Dezgroparea s-a făcut din partea susnumiţilor după cererea mamei cu motivarea că acest mort va fi strigoi, că din cauza asta a murit şi tatăl ei şi bărbatul ei în timp de 24 de ore unul după altul”, informa plutonierul major al postului de jandarmi din Simeria.
În anii ’30, un eveniment asemănător s-a petrecut în satul Sarmizegetusa din Hunedoara. Localnicii au pornit la vântătoare de strigoi în cimitir, după ce vitele mai multor săteni s-au îmbolnăvit ori au fost atacate de sălbăticiuni.
Vânătoare de strigoi în cimitire
Credinţele populare în puterea strigoilor au fost răspândite în lumea satului românesc până în deceniile trecute. În numeroase cazuri, trupurile celor bănuiţi că după moarte deveneau spirite necurate erau tăiate în bucăţi, arse până la scrum sau opărite cu vin, arăta etnologul Tudor Pamfile, în volumul „Mitologie românească. Duşmani şi prieteni ai omului”, publicat în 1915.
„Ca să i se nimicească puterea strigoiului i se bate în inimă un par de stejar, de tisă ori de frasin, se înţeapă cu o frigare, cu un cui sau cu un cuţit, rămânând astfel ca pe viitor să fie legat de sicriul în care a fost îngropat şi să nu mai iasă din mormânt, pentru săvârşirea nelegiuirilor”, arăta etnologul Tudor Pamfile.
După unele credinţe populare, baterea parului trebuie să se facă prin şezutul cadavrului. Altor strigoi li se băteau cuie la încheieturile mâinilor şi picioarelor sau în burtă. Alţii se înfierau după cap. Unii aşa-zişi strigoi erau spintecaţi în două cu o coasă, apoi oamenii fierbeau vin şi îl turnau peste ei, înainte de a-i îngopa din nou.
„Altor strigoi, după ce li se spintecă burta, li se scot ficaţii şi inima, se ard pe foc până se fac scrum şi cenuşa ce iese se amestecă într-un pahar cu apă şi se bea cu toate neamurilr lor, ca să fie ferite. Unii ung strigoii cu gaz şi apoi îi ard, alţii îi ard cu rădăcini. Alţii ard numai inima, pe când trupul îl toacă şi apoi îl pun în groapă”, relata Tudor Pamfile.
Castelul Corvinilor și Cetatea Colț, bântuite
Monumente vechi de secole, cum sunt Cetatea Colț și Castelul Corvinilor din Hunedoara au fost și ele „suspectate” că ar adăposti spirite necurate.
Cetatea Colţ de la poalele Retezatului datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea, fiind ridicată în scopuri de apărare de nobilii Cândea. A fost părăsită în secolele următoare, însă oamenii au încununat-o cu legende. Ruinele Cetăţii Colţ l-ar fi inspirat pe celebrul Jules Verne, în cartea sa „Castelul din Carpaţi”. În secolul al XIX-lea, scriitorul francez a relatat despre aşezarea în ruine, un loc care fusese însă abandonat şi despre care românii credeau că este stăpânit de forţele supranaturale ale răului şi că în interiorul lui se petrec lucruri înspăimântătoare.
Castelul Corvinilor a fost ridicat în secolul al XV-lea de familia Huniazilor, iar istoria sa a fost împodobită cu legende stranii despre tragedii și evenimente controversate. Aici ar fi fost întemnițat Vlad Țepeș, cel supranumit Dracula și tot aici au fost uciși o mulțime de oameni, ale căror spirite se credea la începutul secolului trecut că încă bântuie castelul din Hunedoara.
„Am descoperit că Dracula cel adevărat, chiar nefiind vampir, a trăit şi a păcătuit în aceste locuri, aşa cum se crede. Aici, în Hunedoara, castelul din secolul al cinsprezecelea se ridică din prăpastie şi străpunge cerul gri al iernii. Este aşa cum a scris Stoker: un loc al umbrelor, unde vântul suflă rece printre meterezele, şi printre ale cărui ferestre înalte şi înnegrite nu trec razele soarelui”, scria jurnalista americană Aline Mosby, care a vizitat Castelul Corvinilor, la sfârșitul anului 1969.
Jurnalista arăta că că în părţile locului, încă se practica străpungerea inimilor celor morţi cu un ţăruş, pentru ca aceştia să nu se ridice din cripte, transformaţi în vampiri.
„Cei mai mulţi dintre sătenii din zona Transilvaniei nu ştiu nimic despre Dracula, Dar localnicii din Hunedoara îşi amintesc poveştile pe care bătrânii lor le şopteau despre un spirit vampir numit Dracula, vampirul care nu putea fi omorât decât dacă îi era înfipt un par ascuţit în inimă”, arăta autoarea unui reportaj publicat de agenția United Press International (UPI).
