Tuzla, ultima plajă sălbatică

Plaja Tuzla este ultima plajă sălbatică, o destinație favorită a celor care aleg să își petreacă vacanța pe litoralul românesc. Plaja a devenit cunoscută publicului în urmă cu câțiva ani. Odată cu numărul din ce în ce mai mare de turiști care vin aici, a fost înființat un punct de salvamar și de prim ajutor, au fost amplasate toalete ecologice și au apărut câteva terase. Plaja Tuzla are un farmec aparte, fiind adăpostită sub coasta sălbatică a mării. Apa are aici o culoare verde-albăstruie și a devenit una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc.
Plaja Tuzla

Banner WhatsApp Comunicare

Plaja Tuzla este situată la numai 5 km de șoseaua principală care face legătura între Constanța și Mangalia. Tuzla este o localitate mică, cu aproximativ 7.000 de locuitori aflată între orașele Constanța și Mangalia, la o distanță de 2 km pe șoseaua DN39, imediat după Eforie Sud. Față de Costinești se află la 9 kilometri distanță. Cu trenul se poate ajunge până la strada Nicolae Titulescu, apoi o distanță de 30 de minute de mers pe jos.

Ce poti face pe Plaja Tuzla

– Poți găsi mici baruri pe plajă care servesc cocktailuri, băuturi răcoritoare, dar și mâncare. Sunt situate la extremitățile plajei și au diverse feluri de mâncare, precum burgeri, midii, hamsii etc.
– Poți închiria sky jeturi sau poți face plimbări cu barca spre epava de la Costinești. În plus, îți poți aduce saltea sau colac și te poți bucura de mare în toată splendoarea ei.
– Te poți plimba pe faleză, dincolo de far, ca să admiri valurile care se sparg la mal. Dacă ești adeptul plajelor sălbatice, trebuie să știi că aici nu va răsuna muzica, nu se vor plimba vânzători de umbrele, ventilatoare sau porumb fiert pe plajă și ai parte de multă liniște, mai ales în timpul săptămânii.

Tuzla, ultima plajă sălbatică
Poți merge cu cortul pe plaja Tuzla, unde nu mai ai voie să îl amenajezi direct pe plajă, însă există câteva opțiuni în care îți poți amplasa cortul în structuri de primiri turistice cu funcțiuni de cazare clasificate. Ca să ajungi la aceste locuri, poți întreba pescarii sau localnicii ce locuri de campare există. Te vor îndruma către oameni care au în curte spații de campare. Dacă ajungi în Tuzla, nu rata o vizită la băile de nămol de la Techirghiol, renumite în România. Denumit „aurul negru”, nămolul ajută la tratarea multor boli neurologice, vasculare sau respiratorii. Există o plajă amenajată pe marginea lacului Techirghiol, unde poți face băi reci cu nămol proaspăt din lac.
Plaja Tuzla

Drumul către plaja Tuzla este pavat până la marginea satului, apoi continuă cu un drum prăfuit. Odată ce ați ajuns, vă puteți bucura de soare și de apa verde de smarald și turcoaz.

Tuzla, ultima plajă sălbatică

Tot la Tuzla gasiti cel mai vechi far de pe litoralul romanesc

Farul din Tuzla este cel mai vechi far de pe litoralul Marii Negre, fiind functional si in prezent. Acesta fost dat in folosinta in anul 1901 si indica tarmul cu ajutorul lampilor de petrol. A fost modernizat in anii 1946, 1957 si 1972, iar in anul 1958 a fost electrificat. Apartine in zilele noastre Fortelor Navale Romane, fiind in administrarea Directiei Hidrografice Maritime.

Ridicat in anul 1900, in timpul regelui Carol I, de firma franceza Barbier, Bernard & Turrene, farul din Tuzla caluzeste si acum drumul marinarilor pe mare. La proiectarea farului a lucrat, in cadrul BTT, si Anghel Saligny – aflam de pe site-ul evz.ro.

Tuzla, ultima plajă sălbatică
Potrivit adevarul.ro, farul are o inaltime a constructiei de 44 de metri si o inaltime a luminii de 62 de metri. Farul de la Tuzla are o lumina alba, cu doua sclipiri, cu o perioada de 9,7 secunde si o vizibilitate de 20 de mile marine. Pe acesta se afla instalat un far auxiliar, care are o lumina rosie fixa, cu vizibilitate de sase mile marine, inaltimea luminii este 57 de metri si are un semnal de ceata care emite litera „U“ in codul Morse. Lumina rosie fixa indica navigatorilor ca se afla intr-o zona cu ape periculoase, putin adanci.

Alte faruri de semnalizare mai sunt la Constanta, Mangalia, Midia, Gura Portitei, Sfantu Gheorghe si Sulina.

 

Facebook Comments Box
Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]
Visited 5 times, 1 visit(s) today
Distribuie articolul