În urmă cu un secol, ţăranii români trăiau cu credinţa că munca ajută la menţinerea sănătăţii, în vreme ce lenea atrage boala. Fără acces facil la medic, medicamente sau clinici, ţăranii români îşi întreţineau cel mai de preţ dar primit de la Dumnezeu, sănătatea, muncind, mâncând sănătos, cu somn puţin şi fără nicio urmă de trândvie.
”Ne putem prelungi viaţa prin traiul cumpătat şi regulat” îi sfătuia doctorul I. Felix pe ţăranii români în cartea ”Poveţe despre starea sănătăţii”, carte apărută în 1902. În viziunea medicului traiul cumpătat era asociat cu o viaţă activă, nicidecum cu una de dominată de sedentarism.
Se credea că omul sănătos îşi pierde lesne sănătatea prin trândăvie.
”Prin muncă creşte puterea corpului, cu cât omul lucrează mai regulat, cu atât devine mai voinic, de vreme ce nelucrarea slăbeşte corpul. Nelucrarea vatămă pe lângă corp şi sufletul” , se mai spunea în cartea scrisă în 1902. Ţăranii erau învăţaţi că trândăvia duce vicii şi erau îndemnaţi la muncă pentru a se menţine în formă.
”Nu trebuie să ne pierdem timpul cu nelucrarea şi la zilele hotărâte de Dumnezeu pentru slujba sfântă în biserică şi pentru odihna corpului să nu adăugăm şi alte sărbători care nu sunt poruncite de legea creştinească” , mai spunea doctorul I. Felix.
În urmă cu un secol, medicul îi sfătuia pe români să nu doarmă mult pentru că ”somnul prelungit ne slăbeşte în loc a ne întări”. Copiilor li se recomandau 9 sau 10 ore de somn, iar bărbaţilor în putere care munceau la câmp, 7 sau 8 ore.
Ţăranul erau învăţat să se hrănească potrivit cu munca pe care o face. ”Mămăliga singură cu buruieni cu verdeţuri nu dă putere, nu face pe muncitor destoinic pentru lucrări obositoare, ci numai mâncărurile mai hrănitoare; carne, peşte, ouă, lapte, brânzeturi, fasole, mazăre, linte”, mai spunea medicul I. Felix
Lenea, periculoasă pentru sănătate
”Oamenii care stau toată ziua într-un loc se îmbolnăvesc cu stomacul”,avertiza medicul, în secolul trecut. Munca era metoda de menţinere în formă recomandată de specialist. Se credea că cei care nu lucrează multă vreme, îşi pierd obiceiul de a lucra. ”Oamenii care stau toată ziua la un loc se îmbolnăvesc, stomacul şi inima lor nu lucrează bine”, se spunea în cartea de acum un secol.
Boli provenite din mâncăruri, boli specifice sezonului rece, boli provenite din curăţenie sau boli molipsitoare. Acestea erau bolile despre care le vorbea medicul ţăranilor români, secolul trecut. Ca să se ferească de răceli şi alte bolile specifice sezonului rece, recomandarea medicului era ”paza contra frigului şi umezelii”.
”Bolile provenite din mâncări şi băuturi le preîntâmpinăm mâncând şi bând regulat şi cu măsură, ferindu-ne de mâncăruri stricate şi de băuturi mai îmbătătoare. Bolile provenite din necurăţenie le prevenim dacă îngrijim corpul, veşmintele, locuinţa, satul. De bolile molipsitoare ne ferim, ţinându-ne departe de oamenii bolnavi sau casele infestate”, se mai arată în cartea de la 1902. „Omul, ca şi vitele, trebuie să mănânce şi să bea ca să poată trăi şi munci”.
Acesta era principiul de alimentaţie al ţăranilor români în urmă cu un secol. Dr I. Felix prezintă în cartea „Poveţe despre hrana ţăranilor”, publicată în 1901, o imagine clară a ceea ce puneau ţăranii români pe masă.
Potrivit documentului scris de profesorul de igienă de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, ţăranii români mancau vara de trei ori pe zi, iar iarna, în anotimul în care consumau proviziile strânse peste vară şi făceau economii, doar de două ori. Numai copiii aveau patru sau chiar cinci mese pe zi.
Din cauza sărăciei, ţăranii erau mai mult vegetarieni, decât carnivori, alimentaţia bazându-se mai mult de legume.
În urmă cu un secol, locuitorii de la sate respectau cu sfinţenie zilele de post şi astfel mesele cu carne se rezumau doar la patru zile de săptămână.
Mămăliga era mâncarea de bază a ţăranilor , consumată în orice combinaţie. Pâinea sau lipia făcută din făină de grâu era o mâncare rezervată mai mult zilelor de sărbătoare. Tot atunci din făină se preparau colaci sau cozonaci.
Ştir, păpădie, urzici, ştevie, ştir , lobodă , ridichii, varză erau ierburile care completau, pe lângă mămăliga hrana de zi cu zi a ţăranilor. Sătenii mâncau cartofi, fasole şi mazăre în zilele de post şi se considera că aceste legume sunt aproape la fel de hrănitoare ca şi carnea.
„Unele mâncăruri de post sunt aproape tot atât de hrănitoare ca şi carnea peştele, laptele, brânza, anume fasolea, mazărea, lintea bobul, dacă sunt gătite, bătute sau sleite”, observa medicul în carte publicată în 1901.
adevarul.ro