Trei dintre marii scriitori romani au trait drama pierderii propriilor copii la varste tinere, cand abia isi incepeau viata. Ei au ramas marcati pe viata de acest lucru.
Unul dintre acesti mari scriitori este Bogdan Petriceicu Hasdeu, a carei unica fiica, Iulia Hasdeu, un copil genial, fenomen nemaitalnit in cultura romaneasca, a murit la doar 18 ani.
Iulia Hasdeu a fost rapusa de o boala necrutatoare. Avea o inteligenta sclipitoare, dovedita si prin faptul ca vorbea fluent limba franceza inca de la varsta de doi ani. Iulia a creat si nuvele inainte de a implini sapte ani iar genialitatea s-a manifestat si in adolescenta.
Doar 16 ani avea cand a devenit prima romanca inscrisa la Universitatea Sorbona, institutie unde i-a uimit pe profesori. Din pacate, acel spatiu intelectual a fost si locul unde s-a manifestat prima data boala sa.
Era extrem de studioasa si a ignorat manifestarile bolii, care au aparut la varsta de 17 ani. In anul 1888, cand avea 18 ani, a fost nevoita sa-si intrerupa studiile iar parintii au dus-o la medici renumiti din toata lumea, insa boala avea sa se instaleze definitiv si galopant. Moartea a rapit-o pe 29 septembrie 1888, iar tatal sau, un scriitor remarcabil, nu s-a impacat niciodata cu acest lucru.
El si-a facut un scop de a regasi spiritul acesteia prin orice mijloace. La sase luni de la moarte Iuliei, scriitorul a primit un semn.
„Trecusera sase luni dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase, primavara nu sosise inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in odaie, langa masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane. Cum? Nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara ca s-o stiu, mana mea a lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic.
Deodata, mana mea se puse intr-o miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede: << Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu >> – (Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui sa-ti fie indeajuns). Era scris si iscalit cu slova fiicei mele”, avea sa scrie Hasdeu in cartea „Sic Cogito”.
Ulterior, scriitorul s-a refugiat in spiritism si a luat decizia sa ridice pentru fiica sa, la Campina, un castel, dupa planurile pe care insasi Iulia i le-ar fi transmis tatalui de pe lumea cealalta. Scriitorul era convins ca „Marele Templu” este casa fiicei sale.
Hasdeu a murit in 1907, la Campina.
Poetul taranimii a imbatranit de tanar
Un alt scriitor care a suferit enorm prin pierderea copilului a fost George Cosbuc. Fiul sau, Alexandru, care era student, a murit in vara anului 1915, cand avea 19 ani.
Se intampla cu putin timp inainte de a fi incorporat in armata. Alexandru a venit sa-si viziteze tatal, la Tismana. Tanarul era prieten intim cu un bogatas al locului, care avea la vremea aceea autoturism si care-l invitase la o plimbare la Targu Jiu. La revenirea din oras, masina bogatasului a intrat in plin intr-un bolovan si s-a rasturnat. Soferul a murit pe loc, iar fiul scriitorului Cosbuc s-a ales cu craniul fracturat.
In ciuda eforturilor medicilor, tanarul nu a mai fost salvat, spre marea durere a parintelui sau, care cat timp a mai trait nu si-a mai revenit niciodata.
Versurile pe care George Cosbuc le-a ai scris dupa tragedie vorbesc despre durerea sa sufleteasca.
„Ah, cumva sa nu mi-o spuie
Vreun dusman cumplit
Ca baiatul meu azi nu e
Si ca a murit,
Ca-n schimbarea brusca-a mintii
Eu l-as omori cu dintii
Ca pe-un cane care musca
Pe furis”
Poetul avea doar 49 de ani la moartea fiului. Tragedia l-a imbatranit subit si a murit trei ani mai tarziu in urma unei congestii cerebrale.
Cezar Petrescu isi are fiul pe constiinta
Romancierul Cezar Petrescu si-a pierdut la randul sau fiul, care era student la Arhitectura. Teodor Aurel Petrescu s-a sinucis, nu inainte de a-si ucide iubita, o fata de la tara de care se indragostise iremediabil.
O cunoscuse la Piatra Neamt, unde era liceana iar in anul 1940, inainte sa plece in armata, Teodor a petrecut mai multe zile alaturi de ea, la tara, unde a si cerut-o in casatorie.
Scriitorul Cezar Petrescu, celebru pe vremea aceea in Bucuresti, s-a impotrivit casatoriei, intrucat nu agrea ideea ca fiul sau sa-si uneasca destinele cu fata unor tarani, ce-i drept instariti.
Pe 4 iulie 1940, constientizand ca dragostea lui fata de Viorica nu are nicio sansa sa izbuteasca, Teodor si-a impuscat iubita, in curtea casei ei, apoi si-a tras un glont in frunte.
Cei doi tineri au fost inmormantati impreuna, iar scriitorul Cezar Petrescu nu a indraznit sa participe la funeralii, considerandu-se vinovat. El si-a insarcinat colaboratorul, pe ziaristul Leon Kalustian, sa se ocupe de funeralii. Acesta a consemnat in una din cartile sale drama scriitorului.
„Nu l-am vazut pe Cezar Petrescu niciodata atat de destramat si atat de garbovit ca sub plumbul acestui imprevizibil epilor. M-a rugat sa ma duc sa ma ocup de problemele inhumari si am facut-o, cu toata greutatea, ca sa-l crut de o realitate care nu mai putea fi modificata si ca sa-si poata evalua, salva imaginea copilului dragostei lui dintai, poate printr-un miracol, inca undeva, viu”.
La solicitarea lui Cezar Petrescu, care era director de ziare, aceasta drama nu a fost consemnata in presa vremii.