Pe drumul spre Babadag, pe malul pârâului Casimcea exista o aşezare înfloritoare, Ester, cu 1.500 de case, cu vii şi grădini, cu biserici şi prăvălii.
În mijlocul Dobrogei, a existat în timpul stăpânirii otomane, oraşul Ester. Cea mai veche atestare a oraşului datează din 1538 în jurnalul expediţiei sultanului Soliman Magnificul, îndreptată împotriva lui Petru Rareş, scrie T. Mateescu în Revista Pontica.
Cu acest prilej, oastea turcească, străbătând Dobrogea, a trecut pe drumul de la Sutkoy la Babadag şi printr-o localitate numită Istrabaghi. S-a considerat că semnificaţia ar fi „grădină“ sau „podgorie“ şi de aici istoricii au considerat că se află în faţa unei neaşteptate menţionări a celebrei aşezări antice Histria.
De la Sutkoy, aflat pe malul lacului Sutgol, drumul spre Babadag nu putea trece în niciun caz pe la Histria, deoarece ar fi avut de înfruntat locuri greu accesibile, mlaştinile de la Razim Sinoe. Asemănarea cu Istria Locul cetăţii antice putea fi atins numai printr-o abatere spre est de la drumul principal al Dobrogei, care străbătea părţile centrale ale provinciei, pe linia Bazargic – Carasu- Babadag.
Istoricii cred că de la Sutkoy, oastea turcească s-a îndreptat către nord-vest, pentru a ajunge la drumul principal al Dobrogei, la nord de Carasu. „De acolo, puternica armată, înainte de ajunge la Babadag, a trecut printr-un oraş căruia trebuie să-I admitem o existent de sine stătătoare, în ciuda asemănării întâmplătoare de nume cu antica Histria“, scrie T. Mateescu.
La mijlocul sec al XVII-lea, un călător turc care se întorcea de la Babadag la Constantinopol menţionează un oraş numit Astabad, sau Istrabad, ori Ester Abad. S-a afirmat că, şi în acest caz, este vorba tot de străveche cetate, cuvântul Isterabad în care apare componentul persan abad (oraş) însemnând oraşul Istria.
Oraşul pomenit de călător se afla însă pe drumul principal al Dobrogei pe care se găsea şi Ine-han Ceşmesi, situate mai la nord, ca şi Kara Muratli (Mihail Kogălniceanu) şi Carasu. Călătorul nu vorbeşte de ruine, care se află la Histria, ci de vestigii antice. Deci oraşul amintit în jurnalul expediţiei din 1538 a lui Soliman Magnificul şi în „Cartea călătoriilor“ a lui Evliya Celebi trebuie căutat în alt punct al Dobrogei.
În părţile central-nordice ale provinciei a existat o localitate numită Ester.
Este situată pe valea Ester, un mic afluent de pe partea dreaptă a râului Casimcea. Satul era situat în imediata vecintate a drumului principal al Dobrogei care, în general, corespunde cu actuala şosea ce merge la Babadag.
Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, oraşul dispărut de pe harta României este este menţionat sub numele de Esterbend. Din condici, în care sunt trecute numele capilor de familie, apar nume precum Radu, Iancu, Mihnea, de unde se trage concluzia că este vorba de un vechi oraş locuit de români.
Cele mai multe informaţii despre acest loc au rămas însă de la Evliya Celebi, care îl descrie în 1652 ca fiind un oraş „kasaba“ ţinând de plasa Babadag. Era situat la poalele unui deal şi avea grădini, vii şi 1.500 de case frumoase, cu olane şi scânduri subţiri. Mai avea cârciumi, vreo 200 de prăvălii, un azil şi numeroase biserici.
În 1657, el trece din nou prin Ester, pe care îl numeşte de data aceasta Ister, precizând că era un oraş important, locuit de raiale, atestând, din nou, caracterul creştin al acestei aşezări urbane. În secolul al XVIII-lea, Ester apare într-o nouă variantă a denumirii sale, în cele două hărţi ale lui Guillaume de I’Isle, din 1703. Aşa apare oraşul cu numele de Vistuar.
În 1709, suedezul Michel Eneman întâlneşte după Babadag un „mic oraş creştin“ numit Wister. Sub forma Vistuar apare oraşul şi în harta Turkey in Europe“.
După 1766, solul polonez Toma Alexandrovici, care se întorcea de la Constantinopol, ajunge la Ister, unde rămâne peste noapte. Lucrările cartografice prilejuite de războiul ruso –turc 1828 – 1829 consemnează şi ele localitatea Ester, sub denumirea de Wister şi Visteri.
În 1850, Ion Ionescu de la Brad a notat satele care nu mai existau şi Visteri şi îl plasează aproape de râul Casimcea. În însemnările lui, localitatea apare ca fiind locuită de tătari. După Primul Război Mondial, satul Ester a rămas un simplu cătun şi s-a desfiinţat, iar vatra sa a fost inclusă în hotarul satului Pazarlia, astăzi Târguşor.