Misterioasa explozie de la Tunguska. Pe 30 iunie a avut loc o uriaşa explozie care a distrus, în 1908, aproape toţi copacii din taigaua siberiană, pe o suprafaţă de 2.150 de kilometri, în regiunea Krasnoiarsk din Rusia.
Numeroase ipoteze au fost emise de-a lungul anilor, însă niciuna dintre explicaţiile date nu a avut darul de a lămuri în privinţa fenomenului. În prezent, la peste 100 ani de la eveniment, misterul aşteaptă încă să fie dezlegat de numeroasele echipe de cercetători care încearcă să găsească un răspuns.
Descrierile martorilor
Pe 30 iunie 1908, la ora 7.40, un obiect ciudat, descris ca fiind o imensă sferă incandescentă a luminat cerul, iar câteva secunde mai târziu s-a auzit un zgomot asurzitor.
Explozia şi ecourile sale s-au făcut simţite la mii de kilometri depărtare, iar unda de şoc s-a propagat cu repeziciune în toate direcţiile. În acest sens, au existat mărturii ale unor echipaje de nave aflate în Oceanul Indian, dar şi din partea unor oameni din Scandinavia, Spania sau Marea Britanie, ori din deşertul Gobi.
Nu ştie cu exactitate nici măcar dacă misteriosul obiect a explodat în contact cu pământul sau dacă s-a dezintegrat în aer. În realitate, cercetătorii nu au căzut de acord nici până în prezent în privinţa provenienţei acestuia.
Multe ipoteze, dar niciun răspuns concret
S-au emis o serie de teorii, dar niciuna nu a putut fi validată în totalitate, iar controversele nu au încetat nici până azi. În timp ce unii oameni de ştiinţă consideră că a fost vorba de o cometă, alţi cercetători au avansat ipoteza unui meteorit. Nu în ultimul rând, s-a vorbit despre o gaură neagră, un fulgerul globular, o navă extraterestră sau despre fenomene încă necunoscute, pe care ştiinţa actuală nu le poate explica.
Prima expediţie a ajuns în zonă abia în 1930 şi a fost condusă de geologul sovietic L A Kulik, care susţinea că ar fi vorba de un meteorit. Surprins de dimensiunea dezastrului, Kulik a căutat în zadar urmele impactului, deşi s-ar fi aşteptat să găsească un crater imens şi rămăşiţe ale meteoritului. Zece ani mai târziu, în 1940, Vladimir Royansky, de la Union College din Schenectady din SUA a susţinut că fenomenul Tunguska a fost, în realitate, antimaterie, fără a reuşi să demonstreze acest fapt.
Două expediţii organizate de Academia de Ştiinţe a fostei URSS, în 1961 şi 1963, au pornit de la ideea că în zonă ar fi avut loc un impact cu o cometă. În lipsa unor probe serioase, nici explicaţiile date de cercetătorii coordonaţi de profesorul Zolotov nu au fost acceptate de comunitatea ştiinţifică.
Mult mai târziu, o echipă de cercetători italieni de la Universitatea din Bologna s-a deplasat la faţa locului pentru a lămuri misterul. Membrii echipei coordonate de Luca Gasparini şi Giuseppe Longo au anunţat că au descoperit o serie de indicii în sprijinul ipotezei că un asteroid ar fi lovit pământul la Tunguska. Potrivit BBC, italienii au susţinut că lacul Cheko, deşi puţin adânc, ar putea fi situat pe locul unui crater rezultat în urma impactului, însă nici dovezile prezentate de aceştia nu au convins comunitatea ştiinţifică.
Câţiva ani mai tîrziu, în 2012, cercetătorul rus Andrei Zlobin a găsit în zonă câteva roci despre care a spus că ar fi fragmente dintr-un meteorit, însă n-a reuşit să demonstreze acest lucru.
Alte teorii
Fenomenul petrecut la Tunguska a fost tratat şi de regretatatul cercetător român Dan Apostol, în „Deocamdată enigme”, o carte care s-a publicat de un mare succes în momentul lansării, în 1984. Fără să dea un verdict, Apostol a susţinut ideea unei nave extraterestre care ar fi fost scăpată sub control din motive tehnice.
O teorie interesantă a fost emisă şi de specialiştii Institutului de Fizică a Pământului din cadrul Academiei de Ştiinţe din fosta URSS, care au făcut o serie de cercetări în regiunea Krasnoiarsk, între 1974 şi 1978.
Cercetătorii sovietici au emis ipoteza „fulgului de nea”, iar conform acestei teorii, responsabil pentru dezastrul provocat de fenomenul Tunguska ar fi fost un corp asemănător unei comete, având nucleu constituit din cristale de gheaţă.
Corpul ceresc s-ar fi deplasat cu viteză supersonică, însoţit de o undă de şoc atmosferică. Un astfel de corp, susţineau specialiştii sovietici, ar fi putut să provoace urme vizibile la sol, fără a avea loc însă nicio explozie. În lipsa unor dovezi solide, afirmaţiile specialiştilor de la Institutul de Fizică a Pământului au rămas doar la stadiul de ipoteză.