Deasupra Ceahlăului, la orele dimineții, se produc jocuri de lumini misterioase. Localnicii vorbesc despre apariții misterioase pe cer și cercuri perfect trasate pe pajişte din zonă. Ceahlăul a fost sălașul zeului Zamolxis. Muntele este o zonă puternic energetică din România.
Strabon povestea în scrierile sale despre un munte sfânt, numit Kogaionon. Dochia, fiica lui Decebal, s-a retras din cale romanilor în acest munte. S-a rugat divinității și s-a prefăcut în stană de piatră. Unii cercetători asemuiesc această stâncă cu Sfinxul.
Se spune că în acest munte, zeii olimpici au depus jurământ să lupte împotriva giganților. Cu toate că nu are o înălțime spectaculoasă, Ceahlăul se poate vedea de la distanțe mari, chiar de la malul Mării Negre sau de la Nistru.
În fiecare an, pe Ceahlău se produc fenomene optice inedite și inexplicabile.
La începutul lunii august, vârfurile Toaca și Piatra Ciobanului formează o hologramă imensă, având forma unei piramide. Fenomenul a fost numit Umbra Piramidei. Tot în august, deasupra vârfului Toaca se produce un alt fenomen optic, numit Calea Cerului. Deasupra vârfului se formează un stâlp luminos, care se pierde în înaltul cerului, înconjurat de două benzi întunecate.
Unii cercetători au legat cele două fenomene de faptul că prin muntele Ceahlău, trece una dintre cele mai importante axe energetice a Pământului. Vârful Toaca are forma unei piramide cu baza pătrată. O astfel de formațiune se formează foarte rar, în mod natural, susțin specialiștii.
Măsurătorile efectuate de specialiști au arătat că laturile bazei au exact dublul lungimii Piramidei lui Keops, iar unghiul pantei este cu doar 10 grade mai mare. Nu știm dacă este coincidență sau nu, dar la numai câțiva kilometri distanță a fost descoperită cultura de la Cucuteni, care datează din anul 4800 î.Hr.
Obiectele din ceramică descoperite la Cucuteni aveau imprimate proiecții în plan ale unor piramide cu baza sub formă de pătrat și cu diagonale perfect trasate. Călugării de la Mănăstirea Durău au afirmat că în miez de noapte au asistat la ploi de luminiţe albastre. Arheologii care au făcut săpături la poalele Ceahlăului au descoperit artefacte bizare. Una dintre ele seamănă foarte mult cu un OZN, iar alta este o replică în miniatură a Sfinxului.
Artefactul care are forma unui OZN, este format dintr-un material necunoscut. El este format din 90 de plăcuțe, lipite cu un liant a cărui natură este necunoscută pentru chimiști. Artefactul are o greutate de 12 kilograme, o circumferință de un metru și o înălțime de 14 centimetri.
Cercetătorii susțin că are o vechime de peste 2000 de ani. Tot în această zonă au fost descoperite niște tăblițe a căror scriere este considerată ca fiind mai veche decât cea sumeriană.
Sunt prea multe artefacte descoperite, care rămân un mister pentru specialiști, pentru a considera că fenomenele care se produc în zonă sunt simple coincidențe. O civilizație evoluată sau chiar extraterestră a lăsat aceste urme, pe care noi trebuie să le descifrăm.