Epidemia de gripă care s-a abătut asupra României în anul 1935

Epidemia de gripă care s-a abătut asupra României în anul 1935 a fost una dintre cele mai grave din istorie, cu peste 46.000 de victime.

Banner WhatsApp Comunicare

Epidemia de gripă din România din iarna 1934 – 1935, cea mai gravă după cea din 1918, pentru care însă nu există cifre precise, a cuprins întreaga ţară într-o săptămână.

A durat 4 luni, a îmbolnăvit aproape 240.000 de români şi a omorât peste 46.000, în special copii şi tineri, mai mult bărbaţi decât femei şi într-o proporţie mai mare în mediul rural decât în cel urban”, afirmă istoricul Adrian Cioflâncă.

Epidemia de gripă care s-a abătut asupra României în anul 1935

Despre această epidemie există informaţii clare într-un studiu publicat într-o revistă de specialitate, denumită ”Buletin Eugenic şi Biopolitic” editat de Subsecţia Eugenică şi Biopolitică a ”ASTREI” şi Institutul de Igienă şi Igienă Socială. Studiul a fost realizat de medicii Petru Râmneţeanu şi Ilie Ardeleanu şi a fost publicat în anul 1936.

Primele cazuri de gripă în România au fost semnalate în decembrie 1934 în Dobrogea.

”Invaziunea gripei din 1935 a fost destul de rapidă, în timp de o săptămână, de la 16-23 ianuarie a cuprins întraga ţară. Epidemia a apărut întâi în municipii, în aglomeraţiuni mari deci. Aici şi-a format nucleele iniţiale, de unde iradiind în mediul rural, au derivat focarele secundare. În săptămâna de la 16 – 23 ianuarie, morbiditatea în mediul urban a fost de 624,6 la 100.000 de loc., pe când în cel rural a fost de numai 290,4. Epidemia a avut maximum de frecvenţă, după o simplă inspecţie a proporţiilor, între 1-23 februarie, iar ziua mediană a avut-o în 14 februarie, ceea ce înseamnă că extensiunea până a ajunge la apogeu a avut nevoie de o săptămână, adică de intervalul de la 24-31 ianuarie”, se susţine în studiul epidemiologic menţionat.

Astfel, în perioada 1-7 februarie sun semnalate 52.793 de cazuri, în sătpămâna 8-15 februarie sunt 65.662 de cazuri, între 16-23 februarie – 61.757 cazuri, iar între 24-28 februarie – 22.220 de cazuri. Medicii români susţin că stingerea epidemiei s-a făcut în 4-5 săptămâni, mai încet decât ascensiunea bolii.

În ultima săptămâna de existenţă a epidemiei, între 24-30 aprilie 1935, au fost înregistrate 59 de cazuri de gripă. Cei doi medici au numărat cu 6.919 mai multe decese decât gripa care a lovit România în anul 1934.

De altfel, după 1918, ţara a fost ”lovită” în fiecare an de astfel de epidemii. Specialiştii care au realizat studiul au prezentat şi câteva concluzii. Astfel, se susţine că epidemia şi-a avut originea America de Sud, de unde, prin SUA, a fost adusă în România unde a intrat pe căile maritime şi fluviale din sud-estul ţării. Ziua mediană a epidemiei în Dobrogea a fost 2 februarie, iar în Banat, 23 februarie.

S-au declarat oficial 239.613 cazuri şi a produs peste 46.000 de victime şi a fost mult mai gravă în mediul rural decât în cel urban. Mai mult de jumătate dintre decese, circa 24.000, s-au înregistrat la copiii cu vârsta de până la 9 ani. Grupa cea mai afectată a fost cea cu vârsta între 1 şi 4 ani, cu 13.340 de decese. ”Caracteristica principală a epidemiei a fost că a avut mortalitatea maximă atât prin gripă, cât şi prin intermediul altor cauze de deces, influenţate de gripă, mai ales în grupa de copii sub 1 an şi în cea de la 1-4 ani. Grupele de vârstă formate de ceilalţi copii, de adolescenţi şi de adulţii tineri au dat mortalităţi reduse, puţin deasupra celor obişnuite”, se mai precizează în studiul epidemiologic.

adevarul.ro

Facebook Comments Box
Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]
Visited 3 times, 1 visit(s) today
Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *