Comuna Certej, unde în dimineaţa de 30 octombrie 1971 au murit cel puţin 89 de oameni, iar alţi aproape 100 au fost răniţi, este cufundată în uitare.
Câteva cruci de fier, ruginite, fără flori în jurul lor stau la căpătâiul morţilor îngropaţi într-o groapă comună la marginea cimitirului din localitate.
Ziarele vremii, controlate de Partidul Comunist Român, nu au dezvăluit atunci niciun detaliu despre catastrofa de la Certej şi despre urmările ei, iar oamenilor locului li s-a interzis să vorbească despre ea. Documente de arhivă, dosarul de anchetă şi câteva relatări scurte în presa internaţională oferă amănunte despre amploarea dezastrului.
În 30 octombrie 1971, la ora 5 dimineaţa, barajul iazului s-a rupt iar 300.000 de metri cubi de steril toxic au inundat cartierul muncitoresc al Certejului. Valul de nămol şi zgură a acoperit şi a distrus şase blocuri, un cămin de nefamilişti şi peste 20 de gospodării.
Nămolul toxic a acoperit, în numai un sfert de oră, zeci de kilometri pătraţi, cu straturi de până la jumătate de metru. Urmările au fost dezastruoase pentru comunitate. Avalanşa a lăsat, oficial, în urma ei, cel puţin 89 de morţi, iar 76 de persoane au fost rănite.
În numai câteva minute, cianura a ras de pe faţa pâmântului şase blocuri de locuinţe cu 25 de apartamente, un cămin de 30 de camere, şapte locuinţe individuale şi 24 de gospodării. În presa vremii, a apărut informaţia că dezastrul a avut ca rezultat doar şapte victime. Apoi, autorităţile au raportat 48 de morţi.
Cei care au supravieţuit tragediei spun că, de fapt, între 180-200 de persoane, între care familii întregi, şi-au pierdut viaţa în fatidica zi de 30 octombrie 1971. Cianura le-a ars feţele, mulţi nu au mai putut fi recunoscuţi şi au fost îngropaţi ca necunoscuţi.
„Declanşarea catastrofei a surprins mai mulţi cetăţeni în case ori în blocuri, unii dormind. S-au stabilit măsuri urgente de salvare a celor accidentaţi şi de scoatere a celor morţi cu ajutorul militarilor aduşi la faţa locului în acest scop, din Deva, Orăştie şi Brad. În prima zi a catastrofei au fost scoase 21 de victime de sub nămol şi din locuinţe, care au fost transportate la sediul căminului cultural unde au fost spălate de nămol şi s-a trecut la identificarea lor pentru a fi predate familiilor. Unele cadavre au fost identificate cu mare greutate, din cauza deformaţiilor provocate prin lovirea ori târârea victimelor de avalanşa sterilului”, consemna procurorul de caz.
Majoritatea victimelor au fost copii şi tineri, fii ai muncitorilor care lucrau în exploatările miniere din Munţii Metaliferi.
Nu au găsit niciun vinovat
În următoarele zile, zona Certejului a fost izolată, trupe de Miliţie şi Securitate au fost puse să nu lase nico persoană neautorizată să mai intre în comună, în timp ce militarii au continuat să scoată cadavrele îngropate sub dărâmături şi în mâlul care a acoperit comuna.
„Operaţiunea de stabilire a identităţii persoanelor decedate se desfăşoară greu, deoarece în multe cazuri au murit toţi membrii unor familii, fiind necesar să se stabilească rudele acestora din alte localităţi”, se arăta în nota secretă a Secretariatului M.A.I., aflată la Arhivele CNSAS şi publicată de Nicoleta Ionescu Gură, în Caietele CNSAS, sub titlul „30 Octombrie 1971. Catastrofa de la Exploatarea Minieră Certej-Săcărâmb, judeţul Hunedoara în documentele din arhiva PCR şi ale Securităţii”.
Valoarea distrugerilor provocate de catastrofă a fost de peste 8 milioane de lei. O comisie guvernamentală s-a deplasat la Certej pentru a stabili împrejurările dezastrului, considerat „catastrofă cu urmări deosebit de grave”.
Ancheta penală a durat doi ani, însă nu a fost găsit niciun vinovat. „Nu se poate reţine vinovăţia vreunei persoane, lipsind răspunderea penală pentru această faptă”, au precizat anchetatorii, în dosarul Certej 1971
Comisia de cercetare tehnică a tragediei de la Certej a constatat că o posibilă cauză a prăbuşirii haldei a fost pierderea în timp a stabilităţii masivului de steril pe una din laturi datorită creşterii peste limita critică în înălţime. De asemenea, decantorul unde era adus sterilul provenit de la exploatări era plasat greşit, susţineau unii specialişti.
Nimeni nu a fost trimis în judecată, iar autorităţile comuniste au izolat zona şi au decis să ascundă publicului cele petrecute. Semnalele de alarmă care trebuiau să oprească folosirea iazului au fost trase încă din urmă cinci ani, când acesta se mai rupsese o dată, iar o cantitate mare de steril s-a prăvălit, fără a provocat victime.
Autorităţile comuniste nu au îndrăznit să oprească exploatarea, nu au luat măsuri suficiente pentru asigurarea ei şi au asistat la umplerea până la refuz a iazului cu reziduri miniere. La poalele dealului, s-au ridicat între timp blocuri şi cămine muncitoreşti pentru miile de oameni veniţi în zonă.
Cu numai o săptămână înainte de dezastrul de la Certej, ministrul minelor Bujor Almășan, împreună cu o comisie guvernamentală, au fost la Certej, unde au verificat iazul de decantare și au decis că acesta este încă funcțional, după care au aniversat cu mare pompă 225 de ani de minerit.
