Numele bancherului Aristide Blank este legat de cea mai mare escrocherie financiară din România secolului al XX-lea, care a ruinat financiar economia ţării şi a dus la prăbuşirea unui sistem politic.
Familia Blank s-a stabilit în România după anul 1866. Mauriciu Blank a deschis, în anul 1874, împreună cu un prieten, Marmorosch, o bancă care le va purta numele. Banca va creşte atât în privinţa capitalului, cât şi al încrederii.
De asemenea, creşterea economică înregistrată înaintea Primului Război Mondial a contribuit la consolidarea sa. După anul 1905, acţiunile băncii s-au putut tranzacţiona şi cu timpul a fost preluată de afaceristul evreu Aristide Blank, finanţistul ungur Szoepkes şi un profesor de economie, Nicolae Tabacovici.
Oameni politici importanţi ai perioadei au fost cumpăraţi prin oferirea de posturi bine plăite în consiliul de administraţie al băncii. Este vorba de Alexandru Constantinescu, ministru în toate guvernele liberale, I.Gh. Duca – prim ministru, Alexandru Vaida Voievod, prim-ministru în perioada 1932-1933, Grigore Filipescu, preşedintele Partidului Conservator, Grigore Iunian, ministru de finanţe.
O altă metodă de a-i corupe pe oamenii politici cu o mare putere, pentru a beneficia de spijinul lor, era oferirea de împrumuturi fără dobândă şi cu mari facilităţi. Printre aceştia s-au numărat chiar Nicolae Titulescu, care a primit un credit de 14 milioane de lei.
Blank era proprietarul societăţii „Cultura Naţională“, „care tipărea 80% din presa de mare tiraj, plătind condeie precum profesorul universitar Nae Ionescu“, arată istorticul Anton Caragea.
În anul 1927, Aristide Blank s-a implicat în lupta pentru putere de la vârful ţării. Astfel, în 1927, după moartea regelui Ferdinand, bancherul l-a sprijinit pe Carol să revină pe tron. Timp de trei ani, ziarele acestuia au vuit cu privire la reînscaunarea lui Carol al II-lea, lucru care s-a întâmplat în anul 1930.
„După întoarcerea lui Carol, Blank a continuat să-l subvenţioneze. Reconstrucţia Palatului Regal, aducerea Elenei Lupescu, iubita regelui, şi îmbogăţirea familiei acesteia, toate i se datorau şi, de aceea, lui Blank nimic nu i se refuza. Bancherul a început să-şi extindă afacerile. Statul român îi vindea fabrici şi obiective industriale la preţuri derizorii, tot statul îl credita pentru a le cumpăra, iar Banca Naţională îi acorda ajutorul, fiind şi ea escrocată cu cecuri false, fără acoperire. Blank a început să-şi construiască noi palate, îşi servea musafirii în veselă de aur masiv, primind în 1930, pentru ajutorul dat lui Carol, marele Cordon al Coroanei României. Relaţii politice se regăseau şi în viaţa sa particulară. Când s-a căsătorit la Paris, l-a avut ca martor pe ministrul afacerilor externe Nicolae Titulescu şi pe ambasadorul SUA în Franţa, Myrton Heverick“, scrie istoricul Anton Cargea în volumul „Pagini de istorie ascunsă“.
În vara anului 1930, un raport secret întocmit de către experţii Societăţii Naţiunilor arăta că banca controlată de Blank, are un deficit de 1,8 miliarde lei. Prăbuşirea băncii ar fi însemnat un adevărat dezastru economic, pentru că zeci de mii de oameni lucrau în fabricile şi unităţile deţinute de banca în care se aflau şi depozite de un miliard de lei. Criza economică mondială avea însă să se răsfrângă şi asupra României, iar băncile au început să dea faliment una câte una.
O gură de oxigen a venit din partea statului, care, în vara anului 1931, i-a oferit un ajutor de 800 milioane de lei, astfel că a mai rezistat o perioadă, dar cu mari sacrificii. Cei care activau în armată nu îşi mai primiseră salariile, iar veniturile funcţionarilor au fost reduse cu 60%.
La conducerea Băncii Naţionale a fost numit Mihai Manoilescu, care îi era ostil lui Blank, un adept al disciplinei financiare. În toamna anului 1931, în plină crizăa financiară mondială, deficitul Băncii Marmorosch-Blank a ajuns la 3 miliarde de lei. Guvernul a mai încercat o ultimă soluţie: fuzionarea tuturor băncilor, dar acestea au refuzat.
„Dilema era mare. A-l salva pe Blank însemna a distruge întreaga ţară şi toate băncile sănătoase; a nu-l salva însemna criză economică şi furtună politică. (…) Mihai Manoilescu, guvernatorul BNR, anunţa clar că el nu va distruge ţara spre a-l salva pe Blank. A doua zi a început nenunia…“, menţionează Anton Caragea.
Deponenţii au luat cu asalt banca pentru a-şi retrage banii. Jandarmii au fost aduşi pentru a calma mulţimea revoltată. Guvernul a propus să declare banca una de stat şi să-i acopere deficitul, dar guvernatorul a respins această soluţie. Banca Marmorosch-Blank va intra în faliment. „De la salariile conducătorilor băncii, de 1,5 milioane de lei lunar, până la banii daţi de stat spre a-l susţine pe Blank: 4 miliarde de lei. Nu în ultimul rând vor figura sume de 770 milioane de lei date de Blank principalelor personalităţi drept comision, mită sau ajutor nerambursabil. Falsificările actelor contabile însemnau suma de 1,4 miliarde de lei în doar patru ani“, arată istoricul Anton Caragea.
Aristide Blank nu a fost urmărit de justiţie pentru ceea ce făcuse. Acesta ajunge să ducă o viaţă modestă, iar în anul 1960 a murit la Paris.