Contrar unui clişeu vehiculat, Dragobetele autohton, supranumit “Sărbătoarea dragostei la români”, n-a fost pus în umbră de „Valentine’s Day”, ci a fost readus la lumină de acest import. O spune renumitul cercetător ştiinţific Filofteia Pally, expert naţional în etnografie, care explică, pentru “Adevărul”, nu doar în ce constă valoarea şi frumuseţea acestei vechi tradiţii de la sate, ci şi cum a fost ea redescoperită după ce, ani la rând, fusese lăsată într-un con de umbră şi asociată doar cu împerecherea păsărilor.
Dragobete versus Valentine’s Day
24 februarie este data la care, de ceva vreme, ne aducem aminte că noi, românii, avem o sărbătoare populară dedicată dragostei – Dragobetele. “Dragobetele este una dintre cele mai vechi sărbători ale românilor (sărbătoare precreştină), asociată în Calendarul Ortodox cu sărbătoarea „Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Mitologia noastră îl identifică pe Dragobete cu zeul tinereţii, al dragostei şi al veseliei. tânăr, considerat de unele legende fiu al Babei Dochia, era un bărbat fermecător, considerat protectorul tinereţii şi al iubirii”, explică Filofteia Pally.
Ca reper în calendarul trecerii la primăvară, Dragobetele este considerat ziua când se împerechează păsările, atât ale cerului, cât şi ale pământului, momentul în care natura începe să se regenereze şi în care relaţiile parteneriale debutează în viaţa socială. “Cândva, în satul arhaic, în această zi, tinerii ieşeau la o pădure, în vecinătatea localităţii, pentru a culege primele flori care apăreau. Alaiul lor se desfăşura în veselie, între tinerii care schimbau priviri şi zâmbete complice. Era, deci, un moment crucial, căci felul în care se finaliza ziua avea consecinţe sociale importante. Începea , fetele alergând la vale, către poiană, iar băieţii fugind după ele, cu speranţa că fecare o va prinde pe mândra cea aleasă. Importantă era nu doar prinderea, ci şi acceptul fetei de a se lăsa îmbrăţişată şi sărutată în faţa celorlalţi, ca semn al acceptării logodnei”, spune Filofteia Pally.
“Dintr-un moment care părea a fi de rău augur, ne redescoperim pe noi înşine şi valorile arhaice” Seara, la petrecerea comunitară care se organiza în sat se anunţa logodna perechii respective. Desigur, acesta era doar un prim pas, căci fără acordul părinţilor logodna nu se putea finaliza. Toate acestea se întâmplau departe de secolul pe care-l traversăm, iar tradiţia se estompase într-atât încât la importul Valentine’s Day de la 14 februarie, puţini mai ştiau că Dragobetele avea, cândva, asociat acest obicei.
“Cert este că acest obicei al logodnei tinerilor se stinsese în urmă cu mai bine de un secol şi probabil că aşa ar fi rămas dacă nu ar fi apărut, cu mare putere de penetrare, obiceiul „Valentine’s Day”.
Un obicei de import pe care foarte mulţi, chiar şi dintre colegii mei, îl condamnau ca un import nereprezentativ pentru cultura românească a generat, în mod absolut paradoxal, o adevărată explozie de bucurie a adoptării celei mai vechi sărbători precreştine, sărbătoarea Dragobetelui. Şi iată că, dintr-un moment care părea a fi de rău augur pentru cultura românească, ne redescoperim pe noi înşine şi valorile arhaice pe care le readucem în actualitate şi le transmitem în memoria comunitară către noile generaţii”, mai spune cercetătorul.
Filofteya Pally mărturiseşte că în cei 15 ani de cercetări etnografice, din cei peste 35 de ani de etnografie, nu găsise, până la acest import, o asociere directă a Dragobetelui cu ceea ce reprezentase sărbătoarea în veacul precedent.
„Sigur, nici eu nu am fost o adeptă a acestor adopţii, dar am văzut, din perspectivă sociologică, cât de benefic a fost rolul lui Valentine’s Day asupra regenerării Dragobetelui – care dispăruse realmente inclusiv din tradiţiile săteşti. În oraş nici atât nu se ştia despre el… Noi, etnografii, care bătuserăm la pas satele, nu găsiserăm, ani la rând, nicio asociere cu dragostea, ci doar cu împerecheatul păsărilor. Eu nu am întâlnit pe niciunde vorbindu-se despre Dragobete ca despre o sărbătoare a tinereţii, ci ca despre o sărbătoare a păsărilor: logodna păsărilor.
Filofteia Pally mărturiseşte că în momentul în care s-a redeschis portiţa aceasta, prin apariţia şi adoptarea Valentine’s Day, şi a început să revină asupra cercetării, căutându-i pe vârstnicii de la sate şi încercând să afle de la ei detalii cu privire la acest aspect, a rămas uimită. „Am aflat că, într-adevăr, de demult, pe vremea bunicilor lor, exista acest obicei al primăverii, când începeau iubirile în sat şi când se pregăteau logodnele”, încheie specialista în etnografie.
adevarul.ro
Obiceiuri şi tradiţii străvechi de Dragobete.
Pe 24 februarie se celebrează Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români
Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.
Obiceiuri şi tradiţii străvechi de sărbătoarea Dragobetelui
Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui.
În vremuri de demult (în anumite zone chiar şi astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, cuvincioase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii.
Culesul florilor se continua cu voie bună şi cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunţată comunităţii satului şi membrilor familiei.
Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. Conform anumitor superstiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an. Acest obicei a dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe “Dragobetele săruta fetele !”.
Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se ţină de jocuri şi ghiduşii. În anumite zone, fetele tinere obişnuiau să arunce acuzaţii pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi îşi crestau uşor braţul în forma unei cruci şi îşi atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viaţa fraţi de sânge.
Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările îşi aleg perechea pe viaţă şi se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârşit de iarnă şi început de primăvară, Dragobete oficia nunţirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii, se crede…
În anumite zone ale ţării, în această zi, tinerii îşi unesc destinele prin logodnă, promiţându-şi credinţa şi iubire.
În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire şi în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele îşi clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase şi atrăgătoare ca şi zânele.
În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an… Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.
În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.
Este obligatoriu ca în această zi bărbaţii să se afle în relaţii cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbaţii nu au voie să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aştepta o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.
Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi.
Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime.
Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.
Fetele tinere îşi pun busuioc sub pernă
În unele zone ale ţării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să îşi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit sub pernă, având credinţa că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
surse adevarul.ro,ziarulunirea.ro,facebook
