De ce căscăm? Potrivit unor cercetători foarte atenți, oamenii tind să caște de aproximativ opt ori pe zi.
Acest număr este probabil mai mare dacă ziua este petrecută în compania altor persoane care cască sau, de exemplu, citind un articol despre căscat. Vizualizarea unei persoane care cască sau chiar simpla gândire la acest act provoacă adesea imitarea involuntară.
Oamenii cască cel mai frecvent atunci când tocmai s-au trezit sau când sunt obosiți, dar alteori un căscat scapă fără un motiv evident. Așadar, de ce căscăm și de ce pare să fie contagios căscatul?
De ce căscăm?
Un studiu din 2007 realizat de profesorul de psihologie Andrew Gallup a concluzionat că căscatul servește probabil la reglarea temperaturii corpului și a creierului. Când deschidem gura pentru a căsca, maxilarul se întinde aproape până la poziția sa cea mai joasă, sporind fluxul de sânge în acea zonă, care este apoi răcită de inhalarea rapidă a aerului.
Cercetările lui Gallup au arătat că atunci când participanții la studiu erau încălziți, rata de căscat creștea atunci când erau expuși la imagini ale actului. Însă când participanții se aflau într-un mediu mai răcoros sau își puneau pachete de gheață pe frunte, rata de căscat era vizibil mai mică. La sfârșitul unei zile lungi și obositoare de activitate cerebrală intensă, căscatul funcționează ca un agent de răcire pentru „creierul obosit”.
Cum a evoluat căscatul?
Natura contagioasă a căscatului se crede că provine din empatie sau dintr-o recunoaștere instinctivă că dacă altcineva are nevoie de o răcire a creierului, s-ar putea să ai și tu nevoie. Există și teorii conform cărora căscatul acționează ca un mecanism de alertă, arătând că un individ din grup este posibil în pericol sau cel puțin obosit, conform Britannica.
Un căscat poate fi pur și simplu modul corpului de a-i alerta pe ceilalți că mediul actual nu este potrivit, din motive de plictiseală.
Unele dintre cele mai rezonabile teorii sunt cele care urmeaza, insa nici una nu a fost dovedita:
Cascatul intinde plamanii si tesuturile din jur, prevenind colapsul cailor aeriene mici de la nivelul plamanilor. Acest lucru poate explica de ce cascatul pare sa se intample cand respiram superficial (cand suntem obositi, plictisiti sau cand ne ridicam din pat).
Cascatul distribuie o substanta chimica numita surfactant, un lichid lipicios care acopera sacii de aer de la nivelul plamanilor si care ii mentine deschisi. Cantitati adecvate de surfactant sunt importante pentru capacitatea nou-nascutului de a supravietui in afara uterului. Aceasta teorie ar putea explica de ce fatul casca in uter – fiindca se pregateste sa isi foloseasca plamanii.
Cascatul este asociat cu intinderea muschilor si a incheieturilor si cu un puls crescut, putand, astfel, face parte din pregatirea pentru o stare mai alerta, in special dupa o perioada de relaxare. Acest lucru ar putea explica de ce sportivii si muzicienii profesionisti se “trezesc” cascand inainte de perioadele de concentrare sau activitate crescuta.
Cascatul ar putea fi o forma de comunicare nonverbala cu ceilalti, anume ca este vremea relaxarii odata cu terminarea activitatilor zilnice. Probabil acest lucru explica rezultatele unui studiu publicat in 2013: cainii casca mai mult cand isi vad stapanul cascand decat daca vad persoane straine cascand. Cascatul prelungit la membrii unui grup de babuini semnalizeaza ca este vremea somnului, in mod tipic liderul (“masculul alfa”) incheind ritualul cu un cascat puternic. La oameni, cascatul ar putea fi o ramasita evolutiva care comunica dorinta de a ramane singur, inclusiv nevoia de odihna.
Cascatul ar putea servi ca sistem de avertizare ca in curand persoana ar adormi. Daca conduci si esti atat de relaxat pana in punctul de a adormi in curand, cascatul ar putea sa te faca mai constient de nevoia de a face o pauza.
