Biserica de lemn din Păniceni, comuna Căpușu Mare, județul Cluj, datează din anul 1730. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, din satul Păniceni, comuna Căpușu Mare, datând din 1730, este situată în cimitirul vechi al satului. A fost construită din bârne de stejar, îmbinate în coadă de rândunică și cheotoare dreaptă. Are planul rectangular și următoarele dimensiuni: pronaosul de 2,90m/5m și naosul 5,50m/5 m înscrise în dreptunghiul corpului central al edificiului. Pe latura sudică are un pridvor construit, probabil, cu ocazia unei restaurări, în secolul trecut, când cununa pridvorului a devenit susținătoare a căpriorilor schimbați. Acoperișul a fost atunci refăcut, după câte se pare, integral, cosoroabele ce sprijină, de celelalte părți, căpriorii având, probabil, aceeași vechime cu cununa pridvorului.
Altarul este octogonal, cu pereții retrași, pe porțiunea celor paraleli având o boltă mai joasă, de asemenea semicilindrică și bine realizată, în restul absidei fiind tăvănită.
Naosul este prevăzut cu o boltă semicilindrică înălțată direct pe pereții alungiți ai dreptunghiului, printr-o tehnică desăvârșită a stăpânirii proporțiilor, cu îmbinări perfecte.
Pronaosul este tăvănit, iar de pe grinzile laterale, din cele patru colțuri ale tinzii, se înalță, bine consolidați, stâlpii de bază ai turnului clopotniță, cu galeria deschisă și parapet în rezalit, cu arcade semicirculare pe toate cele patru părți.
Biserica a fost pictată de Dimitrie Ispas din Gilău, cel mai faimos pictor din zonă, realizatorul picturii de interior, parțiale sau totale, în cel puțin 11 biserici, pe care le-a decorat în perioada 1788-1835. După cum îl caracterizează istoricul de artă Marius Porumb, pictorul ,,s-a format în ambianța artistică românească de la sfârșitul secolului al XVII-lea, când în împrejurimile Clujului sunt cunoscuți mai mulți pictori.” Activitatea lui deosebit de bogată care ni-l ,,prezintă ca pe un pictor dotat nativ, dar care nu are o pregătire prea temeinică”, a fost prima dată studiată de Atanasie Popa, istoricul ce a contribuit documentar, în cea mai mare măsură, la cunoașterea activității pictorului. În dicționarul său, Marius Porumb îl prezintă astfel: ,,Are un simț deosebit pentru decorativ, iar cromatica vioaie a picturilor sale dă o notă sărbătorească ansamblurilor murale.” În legătură cu programele sale iconografice, etnografii și istoricii de artă înclină să îl încadreze în curentul de factură populară.
Anul realizării picturii murale la biserica din Păniceni este 1809. Sătenii din Păniceni ambiționau la o realizare artistică cel putin echivalentă valoric cu cea de la biserica din satul vecin Agârbiciu (pictată tot de Dimitrie Ispas, în 1801), atât in estetica exteriorului, cât mai ales in decorarea interioară cu pictură. Dar spațiul de cult este aici mult mai restrâns, iar șansele de desfășurare a programului iconografic aplicat în satul vecin erau, în aceeași măsură, reduse. Strădania pictorului este însă vizibilă, căci, și la Păniceni, Dimitrie Ispas manifesta aceeași mare siguranță în execuție și o tot atât de deplină stăpânire a măiestriei.