Născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, la bariera Vergului (piața Muncii de azi), Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost cel de-al nouălea copil al părinților săi. Cel ce avea să ajungă primar al Capitalei era luat la muncă din când în când de tatăl său, Ștefan Tudorică Albu, în copilărie, pe ruta București-Giurgiu, acesta său fiind căruțaș de cereale. Numele Delavrancea nu l-a primit de la naștere, ci l-a preluat in semn de admirație și respect pentru tatăl său, care se trăgea dintr-o familie de ciobani din Vrancea.
În anii ce au urmat, cu ajutor din partea fraților săi, urmează cursurile Facultății de Drept din București și obține o bursă în Paris, unde studiază operele marilor filosofi Kant, John Stuart Mill, August Comte, dar și ale scriitorilor Victor Hugo, William Shakespeare, Dante, Petrarca, Horațiu sau Vergiliu. În timp ce era la Paris, Delavrancea devine pasionat de arta oratoriei, fiind inspirat de marele orator Leon Gambetta. La întoarcerea în țară devine avocat la Baroul Ilfov, fiind renumit în epocă pentru procesele sale unde își apără clienții în procese, câștigându-și supranumele de „avocatul cauzelor pierdute”, potrivit Adevărul.
Barbu Ștefănescu Delavrancea intră în politică și devine primar al Bucureștiului
După o scurtă perioadă în Partidul Național Liberal, Barbu Ștefănescu Delavrancea se înscrie în Partidul Conservator și este ales ca primar al Bucureștiului în cadrul ședinței din 29 iunie 1899, ședință condusă de președintele comisiei interimare, Nicolae Filipescu. Delavrancea primește 30 de voturi „pentru” și o abținere. Încă de la început, Barbu Ștefănescu se face cunoscut pentru nemulțumirea față de birocrația anevoioasă, spunându-le deseori consilierilor „Dacă vreți să iscălim numai hârtii, atunci nu merităm mandatul ce ni s-a dat.”
La acea vreme, Bucureștiul avea un buget anual de 14,5 milioane de lei și o mulțime de probleme, trei fiind însă extrem de presante: lipsa tramvaielor electrice, o rețea de alimentare cu apă depășită de vreme și iluminatul stradal învechit și incomplet pentru un oraș aflat în creștere. Capitala era pe atunci iluminată stradal cu petrol, fapt cu care Delavrancea nu era de acord, deoarece Uzina de Gaz avea monopol asupra acestui serviciu. Alternativa era iluminatul stradal pe bază de electricitate, proces început deja din timpul mandatului lui Nicolae Filipescu și continuat de Delavrancea, care obține în 1901 un nou contract pentru iluminatul stradal care elimina monopolul Uzinei de Gaz asupra acestui serviciu. În timpul mandatului lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, în București se răspândește iluminatul pe baza curentului electric, pe artere precum Bulevardul Republicii, care a fost electrificat în întregime.
Prima schimbare introdusă de Delavrancea – „Legea repaosului duminical”
Marcat de faptul că, pe când el era copil, tatăl său lucra zi de zi fără încetare în fiecare săptămână, Delavrancea decide să introducă „Legea repaosului duminical”, prin care muncitorii primeau prin lege o zi liberă pe săptămână. Părinții care munceau plecau dimineața la muncă și se întorceau acasă pe întuneric, astfel că nu aveau niciodată timp să stea cu proprii copii. Legea avea scopul de a le da acestora „dreptul de a-şi mângâia copiii, de a şi-i iubi şi de a şi-i creşte şi cunoașteˮ, potrivit București Centenar.
„Mi-aduc și acum aminte (aș fi mulțumit dacă n-ar fi decât o amintire) cum mă agățam de scurteica lui lungă și îmblănită cu mârsă neagră și-l lingușeam și-l mângâiam pe obraji și pe pletele-i rotunjite ca să mă ia în căruță“, povestea Barbu Ștefănescu Delavrancea, afectat de lipsa timpului liber din viața tatălui său.
Când a preluat mandatul de primar al Bucureștilor, în 1899, orașul avea nevoie de un amplu proces de înfrumusețare care s-a dovedit anevoios din pricina lipsei de fonduri. Între clădirile din Capitală erau spații goale, insalubre, lumea arunca gunoaie și hoituri de animale la întâmplare, sporind răspândirea de boli. Câmpul Moșilor spre exemplu, era curățat doar primăvara, pentru a face loc târgului și circului organizat cu ocazia sărbătorilor. Dâmbovița era departe de aspectul din prezent, era o apă curgătoare murdară, plină de noroi, în care bucureștenii aruncau gunoaiele din gospodărie. În ciuda acestui fapt, din cauza lipsei canalizării și a unei rețele de apă potabilă corespunzătoare, mulți locuitori săraci ajungeau să bea apă din râu și chiar să se scalde în ea.
În timpul mandatului lui Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost modernizată instalația de alimentare cu apă a Bucureștiului
Pentru a pune capăt acestei situații, în mandatul lui Delavrancea s-a ridicat la Bragadiru o stație de captare a apei, care distribuia apoi apa în oraș pe o suprafață de 7 kilometri, în cele 20 de puțuri din beton armat care au fost amenajate. Prelucrarea și filtrarea apei se făcea cu instalații vechi, care nu făceau față, astfel că uzina electrică a apelor a fost mutată de la Ciurel la Grozăvești și i s-a mărit capacitatea. De asemenea, a fost construit la Cotroceni un rezervor ce ajuta la înmagazinarea a 7.000 de metri cubi de apă cu ajutorului unui apeduct de aproape 10 kilometri lungime.
De asemenea, primăvara și toamna, cartierele din preajma Dâmboviței erau adesea inundate și înecate în noroi. Astfel, au avut loc lucrări de adâncire a Dâmboviței și de reparare și consolidare a malurilor. Totodată, Delavrancea a propus o serie de măsuri civilizate, după modelul marilor orașe europene, precum introducerea de contoare pentru a măsura consumul de apă, dar și obligativitatea plății de către cetățeni a taxei de ridicare a gunoiului, deoarece deși toți bucureștenii foloseau acest serviciu, doar 60% din populație achita abonamentul de ridicare a deșeurilor.
…au fost pavate străzi, igienizate mlaștini și s-au înființat abatoare
Pentru a spori igiena și pentru a conferi Bucureștilor un aer curat, demn de o capitală europeană, Barbu Ștefănescu Delavrancea a demarat procesul de pavare și modernizare a mai multor cartiere și artere. De pildă, Calea Victoriei și strada Lipscani au fost pavate cu piatră cubică și au fost amenajate trotuare din dale de bazalt. Străzile Lucaci și Traian au fost prelungite pentru a se conecta cu strada Trifoiului, fapt care a dus la desființarea gropilor de gunoi cunoscute sub numele de gropile „Trifoiului”, loc care devenea în lunile călduroase un periculos focar de boli. În total, în timpul mandatului lui Delavrancea au fost amenajate 120 de străzi la periferia orașului și în centru, dintre care amintim: Calea Victoriei, strada Lipscani, Colțea, Dudești sau Calea Rahovei. La acea vreme plin de noroaie și insalubru, cartierul Tei a fost pavat și a fost amenajat un sistem de canalizare cu ajutorul șanțurilor.
Din bugetul care nu era îndestulător pentru nevoile orașului, Delavrancea a susținut cu aproape 30.000 de lei lucrarea istoricului Ionescu Gion – „Istoria Bucureștenilor” și a pus bazele unei școli profesionale pentru tinerii fără posibilități, în vederea formării acestora ca meseriași, pentru a dezvolta acest segment în București.
Tramvaiele trase de cai au fost înlocuite de cele electrice
Primarul a susținut încă de când a fost învestit în funcție faptul că nu este de acord ca în București să circule tramvaie cu tracțiune animală. În timpul mandatului lui Delavrancea, în București a început procesul de tranziție de la tramvaiele trase de cai la cele acționate de curentul electric, au fost construite linii duble și au fost purtate negocieri cu Societarea Anonimă Română a Tramvaielor și Tramcarelor, strămoșul STB de azi, pentru ca mentenanța liniilor și a zonelor asfaltate unde au fost amenajate linii să fie realizată de compania concesionară, și nu de Primăria Capitalei.
După cum spuneam, în București resturile de la animalele sacrificate erau aruncate la gropile de gunoi sau pe terenurile goale din oraș, fapt care ducea la răspândirea bolilor și a unui miros insuportabil. Mai mult, fiecare gospodărie își sacrifica la liber animalele, fapt care reprezenta încă un risc de îmbolnăvire a populației. Pentru a rezolva aceste situații, Barbu Ștefănescu Delavrancea a decis înființarea de abatoare dotate cu sisteme frigorifice, de crematorii pentru arderea animalelor bolnave și de topitorii pentru întrebuințarea grăsimii.
Deși a durat mai puțin de doi ani, mandatul de primar al Capitalei al lui Barbu Ștefănescu Delavrancea a afectat profund în sens bun direcția Bucureștiului către modernizare și către capitala pe care o cunoaștem astăzi, fiind considerat unul dintre cei mai benefici și prolifici primari ai Bucureștilor.
