Accidentul aviatic din Apuseni în care au murit Adrian Iovan şi Aura Ion

Pe 20 ianuarie 2014, un avion YR-BNP care executa o cursă umanitară s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Apuseni. Avionul era pilotat de Adrian Iovan, iar Răzvan Petrescu era copilot. Aeronava transporta o echipă de cinci cadre medicale de la Bucureşti la Oradea.

Banner WhatsApp Comunicare

În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul ”Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Au murit pilotul Adrian Iovan și studenta rezidentă Aura Ion .

În cazul lui Adrian Iovan decesul a survenit în jurul orei 20.00, pilotul avionului care s-a prăbuşit suferind un şoc traumatic combinat cu şoc hipotermic, traume şi fracturi la mâini şi coaste.

În cazul tinerei, erau şanse mari să fie salvată, dacă era găsită mai repede. Primii salvatori, trei săteni din comuna Horea, au ajuns la epava avionul în jurul orei 21.00, la cinci ore de la producerea accidentului aviatic. La momentul declarării decesului, temperatura corpului Aurei Ion era de 18,6 grade Celsius, situaţie incompatibilă cu viaţa.

A decedat după miezul nopţii, în echipajul SMURD, în timpul manevrelor de resuscitare.

Oficial, pilotul Adrian Iovan este considerat vinovat pentru prăbuşirea aeronavei. Aeronava Britten Norman Islander BN 2A-27, singura de acest tip ce se mai afla în dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, a efectuat o aterizare forțată pe muntele Petreasa din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, într-o pădure de la limita dintre judeţele Alba şi Cluj.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Anunţarea accidentului a fost făcută prin 112 de dr. Zamfir la ora 16:16. La căutare au participat peste 70 de pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti şi salvamontişti, din judeţele Cluj, Bihor, Mureş şi Alba, precum şi circa 200 de localnici din comuna Horea.

Localnicii salvatori

Accidentul aviatic din Apuseni în care au murit Adrian Iovan şi Aura Ion
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici din comuna Horea – Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu, după căutări care au durat peste cinci ore şi la care au participat sute de persoane – pompieri, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu nu au putut localiza cu precizie semnalul telefonului de pe care a realizat apelul medicul Zamfir. Cei trei localnici au ajuns la locul prăbuşirii avionului în jurul orei 21.30.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate atunci la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie 2014, la o zi după accident, medicul Radu Zamfir a fost externat. Medicul Sorin Ianceu a fost externat în 3 februarie 2014, iar ceilalţi doi medici răniţi în accidentul aviatic, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, au fost externaţi o zi mai târziu. Copilotul Răzvan Petrescu a stat, după accident, o lună în spital, apoi a fost reinternat şi operat de mai multe ori la picioare.

Dosarul penal al operaţiunii de salvare, clasat

În august 2018, procurorii militari din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au clasat dosarul accidentului aviatic din Apuseni. Ancheta a vizat modul de intervenţie al instituţiilor specializate pentru găsirea aeronavei şi salvarea oamenilor. S-au efectuat cercetări cu privire la infracțiuni de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijenţă în serviciu. Accidentul a scos, totuși, la iveală deficienţe în sistemul naţional de a gestiona situaţii de urgenţă şi comunicarea defectuoasă între instituţiile statului ce ar fi trebuit să se implice în misiunea de salvare.

Accidentul aviatic din Apuseni în care au murit Adrian Iovan şi Aura Ion
Procurorii Secţiei parchetelor militare au audiat trei părţi civile şi 206 martori. Aproape 100 de zile puse cap la cap însumează audierile în acest caz. O expertiză de 1.300 de pagini în cazul accidentului aviatic din munţii Apuseni, arată că tragedia putea fi evitată dacă zborul se desfășura în condiții corecte. De doi ani a avut nevoie expertul desemnat ca să ajungă la o concluzie certă în acest dosar – fiind vorba despre unul dintre cele mai ciudate accidente aviatice din istoria post-decembristă.

În prezent, zona prăbușirii a devenit loc de pelerinaj și atracție turistică. Drumul de acces pe muntele Petreasa a fost asfaltat, ceea ce a permis dezvoltarea unui mic sat de vacanță în apropierea pădurii unde a avut loc accidentul, la circa 1 kilometru de locul unde a atarizat forțat aeronava.

Filmul tragediei din 20 ianuarie 2014

Accidentul aviatic din Apuseni în care au murit Adrian Iovan şi Aura Ion
Aeronava cu şapte pasageri la bord, pilotată de Adrian Iovan, s-a prăbuşit pe muntele Petreasa (între judeţele Cluj şi Alba), în jurul orei 15.45. Firul evenimentelor, pe scurt:

– ora 13.38: aeronava YRBNP tip BN2 a decolat din Bucureşti cu destinaţia Oradea;

– ora 14.35: pilotul a solicitat coborârea la 3.050 de metri, din cauza givrajului (peliculă de gheaţă formată pe structura aeronavei);

– ora 14.42: pilotul a solicitat coborârea la 2.450 de metri şi a comunicat că schimbă frecvenţa cu cea a Centrului de Informare a Zborurilor;

– ora 15.18: pilotul a intrat în legătură cu Centrul de control zonal Cluj;

– între orele 15.32 şi 15.33, pilotul a încercat să comunice cu un sector de control al traficului aerian, dar mesajele nu au fost înţelese;

– La orele 15.45 şi 15.49, operatorul Romatsa a încercat să ia legătura cu aeronava, dar nu a primit niciun răspuns;

– ora 16.01 copilotul Răzvan Petrescu l-a sunat pe tatăl lui şi i-a spus că au aterizat forţat, între Peştera Scărişoara şi localitatea Beliş, că toţi sunt în viaţă şi că el are picioarele rupte;

– orele 16.07 – 16.09: Inspectorul general al IGSU dispune constituirea grupei operative şi alertarea ISU Alba şi ISU Mureş pentru declanşarea procedurii de căutare-salvare. Intervenţia de salvare a fost haotică şi slab coordonată, chiar dacă au existat mai multe convobiri telefonice cu medicul Radu Zamfir.

– ora 21.13: lucrătorul silvic Trif Gheorghe, membru al echipei de căutare formată din personal silvic, a ajuns la locul incidentului. Acesta era împreună cu ceilalţi doi salvatori, Argentin Todea şi Gheorghe Giurgiu.

Facebook Comments Box
Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]
Visited 3 times, 1 visit(s) today
Distribuie articolul