Istorie pe scurt – Istoria României – 5 februarie
Data de 5 februarie este o dată fatidică pentru unul dintre cele mai importante partide din istoria modernă a României, Partidul Național Țărănesc. În 5 februarie 1953, în temnița de la Sighetu Marmației, se stingea din viață Iuliu Maniu, cel care a avut un rol decisiv în Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Zece ani mai târziu, tot în 5 februarie, dar în temnița de la Râmnicu Sărat, se stingea din viață prietenul și aliatul său fidel, Ion Mihalache.
Iuliu Maniu a fost, poate, cel mai important om politic român de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Mulți istorici îl consideră drept un model de moralitate rar întâlnit în societatea românească.
El a venit pe lume într-o ilustră familie românească. Se înrudea direct sau prin alianță cu Simion Bărnuțiu, Iuliu Coroianu și Ioan Rațiu. A studiat în Bădăcin, Șimleul Silvaniei, Blaj, Zalău, Cluj, Budapesta și Viena. A devenit doctor în Drept la Viena, apoi s-a întors în Transilvania, la Blaj. A fost numit avocat al Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, precum și profesor de Drept civil la Academia Teologică Greco-Catolică, în 1896.
În calitate de președinte al Societății Academice Petru Maior, care îi reunea pe studenții români din Budapesta, a devenit, la 24 de ani, membru în comitetul de conducere al Partidului Național Român. În anul 1906, Iuliu Maniu a fost ales deputat de Vințu de Jos. În Parlamentul din Budapesta a fost un deputat combativ, de aceea, autoritățile maghiare au făcut tot posibilul pentru a împiedica realegerea lui. Așa că Iuliu Maniu a revenit la Blaj.
În anul 1915, pentru că episcopii greco-catolici au refuzat să depună un jurământ de credință față de Regatul maghiar, drept represalii, Iuliu Maniu a fost încorporat ca ofițer în armata austro-ungară, deși ar fi trebuit să fie scutit de recrutare. A fost trimis pe frontul din Italia, unde a fost grav rănit. În anul 1918, el a dezertat și a revenit în Transilvania, pentru a conduce mișcarea națională a românilor.
În toamna lui 1918, în fruntea regimentelor românești din fosta armată imperială, a ocupat Viena, cu acordul autorităților austriece. Iuliu Maniu a restabilit ordinea aici și a prevenit izbucnirea unei revoluții bolșevice. Alte trupe de sub comanda sa au ocupat Praga, pentru a proteja Comitetul Național Cehoslovac.
Iuliu Maniu a revenit în Transilvania în 14 noiembrie, pentru a pune capăt tratativelor dintre Guvernul de la Budapesta și reprezentanții Comitetului Național Român.
A convocat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
A fost principalul artizan al Unirii Transilvaniei cu Regatul României. Apoi, a condus Consiliul Dirigent al Transilvaniei, un guvern regional de tranziție. A devenit apoi deputat în Parlamentul din București, unde a pledat pentru reforme profunde. A unit Partidul Național Român cu mai multe partide din Vechiul Regat. În urma fuziunilor, s-a născut PNȚ.
Iuliu Maniu a devenit prim-ministru al României în anii grei ai crizei economice mondiale și a luat măsuri pentru limitarea crizei. A fost liderul Opoziției democratice față de toate regimurile autoritare și dictatoriale pe care le-a cunoscut România, din 1938 și până la instaurarea comunismului.
Bolșevicii l-au arestat, împreună cu aliatul său, Ion Mihalache, în 1947. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au murit în temniță, pentru refuzul lor de a accepta dictatura.